Primăria Arad consideră că nu e oportună conferirea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare regizorului Sergiu Nicolaescu, proiect inițiat de un consilier local, pentru că Nicolaescu „nu a avut o legătură bine definită și îndelungată cu municipiul Arad”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primăria Arad a afișat, la intrarea în instituție, pentru transparență decizională, proiectul de hotărâre inițiat de un consilier local PNL, privind acordarea post-mortem a Titlului de Cetățean de Onoare lui Sergiu Nicolaescu, însă în raportul de specialitate, semnat și de primarul Gheorghe Falcă (PDL), se arată că nu e oportună adoptarea unei astfel de decizii pentru că fostul regizor „nu a avut o legătură bine definită și îndelungată cu municipiul Arad”.
În raportul de specialitate întocmit de către funcționarii Primăriei și atașat proiectului inițiat de consilierul PNL Ionel Ciupe, se precizează o serie de condiții pentru conferirea „celui mai înalt titlu acordat de către Consiliul Local al Municipiului Arad”.
Astfel, printre condiții se menționează că titlul respectiv se conferă unor „personalități cu recunoaștere națională sau universală, care și-au pus amprenta asupra dezvoltării municipiului Arad și a imaginii acestuia”.
„Sergiu Nicolaescu este, neîndoielnic, una dintre personalitățile cele mai însemnate ale cinematografiei românești, el fiind un adevărat simbol al filmului istoric, care, însă, nu a avut o legătură bine definită și îndelungată cu municipiul Arad, chiar dacă a fost o vreme senator de Arad (…) Față de cele de mai sus, nu considerăm oportună adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local, prin care să se aprobe conferirea Titlului de Cetățean de Onoare – post-mortem lui Sergiu Nicolaescu”, se arată în raportul Primăriei.
Până în 26 iulie, la registratura Primăriei Arad, cei interesați pot depune în scris recomandări, sugestii și opinii privind acest proiect.
La începutul acestui an, consilierul local Ionel Ciupe (PNL) a inițiat un proiect pentru acordarea post-mortem lui Sergiu Nicolaescu a Titlului de Cetățean de Onoare. Proiectul prevede și ridicarea unei statui în fața Cinematografului Dacia, care ar urma să poarte numele fostului regizor.
Potrivit consilierului local, „Sergiu Nicolaescu va rămâne în memoria colectivă națională și în special arădeană și de aceea merită toată recunoștința și considerația”.
„Activitatea domniei sale este legată și de Arad, în perioada 2000-2004 Sergiu Nicolaescu reprezentând cu cinste și demnitate orașul în Parlamentul României, în calitate de senator. Sergiu Nicolaescu a stimat Aradul și momentul revoluționar de la 1989 petrecut aici, imortalizând în filmul «15» imagini filmate în locații din municipiu”, declara, la vremea respectivă, consilierul Ciupe.
Liderii județeni ai PNL și PSD, Ioan Cristina și Dorel Căprar, declarau, în ianuarie, că vor susține acest proiect și le vor recomanda consilierilor liberali și social-democrați să voteze în favoarea inițiativei.